Toamna pe plantaţie
GUEST POST. Revenit din concediu, Adrian e supărat pe multinaţionale. Sau pe sistem. De fapt, pe amândouă. Idei discutabile, dar parcă ceva adevăr tot se zăreşte…
Adrian Gagiu
Ai revenit din concediu cu forţe proaspete ca să munceşti pentru alţii? Bravo, Pătrăţel! La aproape 19 ani de la aşa-zisa revoluţie, am scăpat de tâmpenia comunismului, cu alimente raţionalizate, cenzură, cozi şi dictatură, şi am dat de tâmpenia capitalismului sălbatic, cu alimente pline de chimicale, credite pe viaţă şi propagandă mascată cu sclipici. Ce s-a schimbat? A, avem cât de cât libertate de exprimare. Dar cine ascultă când toţi vorbesc şi mai ales cine acţionează ca să (se) schimbe în bine?
Părinţii noştri s-au spetit în „întrecerea socialistă” şi au fost una dintre nenumăratele „generaţii de sacrificiu” cu care diverşi şmecheri ne-au blagoslovit pe parcursul istoriei. Nouă, Brucan ne-a prescris că trebuie să răbdăm 20 de ani de rău ca să ne fie bine. Au trecut 19 şi un nene pe nume Martin Schwedler, membru al consiliului director de la Raiffeisen Investment (asta o fi reclamă? Să dea un suc), zice pe faţă în ziarul austriac „Die Presse” că afacerile româneşti n-au nici o şansă în faţa maşinăriei internaţionale, românii având o singură destinaţie finală: să fie preluaţi sau angajaţi ai multinaţionalelor.
Cu ocazia asta am aflat şi că în Austria predomină afacerile mici, fiindcă austriecii, oameni în general relaxaţi şi care nu pun multe la inimă, se feresc de sclavia câte 12 ore pe zi la bănci sau hipermarketuri. Conglomeratele gen Selgros sau Raiffeisen operează şi obţin venituri în principal din afara Austriei, din neo-coloniile estice şi fomiste, printre care şi România, că profiturile se repatriază. Istoria se repetă. Aşa, sigur că e mişto să construieşti palate, biblioteci şi catedrale şi să te uiţi cu compasiune nelipsită de dezgust la necivilizaţii amărăşteni din afara Occidentului atât de civilizat, care au fost jefuiţi mii de ani, iar uneori au încercat să reziste, până ce propaganda, jaful şi forţa armată i-au redus la delăsare, slugărnicie şi iresponsabilitate.
Bănci cărora nu le mai dau numele şi care în Austria (un exemplu la întâmplare) iau doar un comision, în România iau vreo 50, că românul câştigă de 100 de ori mai puţin decât un austriac şi are de unde plăti. Păi în România sunt bănci care iau comisioane şi pentru conturile cu alocaţiile copiilor, dintr-un euro le iau şi 35 %. Nu mai vorbesc de dobânzile de la noi… De ce se fură tot de la sărac? Pentru că săracul e resemnat, nu reclamă, nu demască, nu dă în judecată (deşi despre judecăţile de la noi am mai putea vorbi).
Marile firme româneşti (întâi vânzarea de alimente şi băncile) au fost preluate de multinaţionale, iar tot mai mulţi români sunt angajaţi sau dependenţi de salariile şi contractele cu ele, sindicatele sunt ori interzise, ori sabotate. Libera iniţiativă e o amintire. Angajatul marilor concerne pleacă dimineaţa la muncă şi vine seara ca un robot, mănâncă gunoaie (junk food) de la alte concerne şi adoarme la televizor, la spălarea pe creier produsă de alte concerne. Când se mai bucură de bani (sau de viaţă)? Şi nu are nimic: maşina lui e în leasing, casa lui e a băncii de la care a luat creditul ipotecar interminabil, electrocasnicele lui sunt ale firmelor de credite de consum, iar pentru ele munceşte toată viaţa. E pe viaţă. Dacă ne lăsăm. Toate imperiile s-au prăbuşit odată şi odată.
Un şut în fundul culturii bihorene
Peste 80 de oameni de cultură au semnat până acum protestul la adresa acuzaţiilor de antiromânism, lansate în presa locală, faţă de Traian Ştef. Reproduc mai jos protestul, cu lista adusă la zi a semnatarilor.
L-au escortat pe ultimul drum
Trupul neînsufleţit al unui motociclist din Lăzăreni a fost însoţit pe ultimul drum de colegii săi de la clubul Rider Spirit din Oradea, în weekend-ul trecut, la cererea familiei acestuia. Ionuţ a murit într-un accident moto din Italia. Avea 21 de ani. Membrii clubului l-au escortat vineri de la Oradea la Lăzăreni, participând sâmbătă la înmormântare. Informaţiile şi fotografia ne-au fost oferite de Bundik Lajos.
Nu mă uit la Olimpiadă
GUEST POST. Mi-a trecut prin cap să boicotez Olimpiada, pe motiv de Tibet. Însă Adrian mi-a luat-o înainte, el chiar nu se uită. Pentru o mie de motive.
Adrian Gagiu
Nu mă uit la Olimpiadă. Ştiu, v-am mai spus deja asta, dar poate n-aţi notat. Deci nu mă uit la Olimpiadă pentru că pe vremea primelor olimpiade, cele din Grecia antică, războaiele erau interzise pe durata întrecerilor. Omul modern e atât de grăbit şi de multilateral dezvoltat încât le face pe toate deodată: în ziua deschiderii Jocurilor Olimpice de la Beijing au izbucnit luptele din Georgia. Aburit de promisiunile occidentale cu o viitoare aderare la NATO, guvernul georgian i-a atacat pe separatiştii cu cetăţenie rusă din Osetia de Sud, iar Rusia a atacat Georgia pentru a-şi apăra cetăţenii şi gazoductele.
Hiroshima 63
Florian Chelu a reuşit să adune o bună parte a muzicienilor orădeni pentru cea de-a XIV-a ediţie a concertului comemorativ Hiroshima - Give Peace A Chance. Chiar dacă evenimentul a fost mediatizat abia în ultima clipă, la terasa “La Muzeu” s-au strâns mulţi spectatori, dornici să asiste la concert. Programul, destul de eteroclit, i-a cuprins pe Şerban Lupu şi formaţia Miraj, David Bryan, Balogh Brigitta, Marius Pop şi formaţia KIM, Călin Pop şi, desigur Chelu Family (Alexandrina, Iuliana şi Florian).
Idiocraţie
GUEST POST. Fraţilor, Adrian are dreptate: asta ne aşteaptă!
Adrian Gagiu
Într-o epocă a cool-ului, cultura şi inteligenţa sunt sechele impopulare, care te plasează automat în categoria de tocilar, depăşit, comunist etc. Într-o formă sau alta, tonul se dă de peste ocean, din patria democraţiei, spre care salivăm fără să ne întrebăm prin ce eforturi a ajuns aşa. Sondajele de opinie gata fabricată zic că tinerii americani sunt tot mai puţin interesaţi să-şi dezvolte capacităţile intelectuale, ci se ocupă mai mult de zona mondenă şi a jocurilor pe calculator, adică de fiţe şi lumi imaginare unde şi ultimul bou poate fi un şmecher sau un Lord Of Warcraft.
Familia nr. 6/2008
În numărul pe luna iunie al revistei de cultură Familia semnează Traian Ştef, Gheorghe Grigurcu, Alexandru Vlad, Al. Cistelecan , Vasile Dan. Cronici literare: Ioan Moldovan, Chris Tanasescu, Mihai Vieru. Poeme de Liviu Georgescu, Angela Furtună, Petru Covaci, Maria Pal, Daniela Popa, Chris Tanasescu. Teatru de Szombati Gille-Otto. Şi un text de Ovidiu Drimba, despre “Originile Universităţii”. Drept ilustraţie, lucrări ale artistului plastic Lucian Szekely.
Zăvoranu, P.R.M.!
GUEST POST. Admirabil. Toată lumea e plecată la mare, la munte, prin străinătăţuri, doar Dan îşi mai bate capul cu curva asta. De politică vorbeam, fireşte.
Dan-Liviu Boeriu
S-a iscat o mare vâlvă în jurul anunţului potrivit căruia nimeni alta decât celebra, talentata, oau!, sexoasa Oana Zăvoranu va candida pentru Camera Deputaţilor într-o circumscripţie din Bucureşti. Între două ştiri cu sinistraţi şi una puternică în care preşedintele Băsescu îl face “imbecil” pe un ministru (fără să-i dea, fireşte, numele), vestea candidaturii neliniştitei Oana a căzut ca un duş rece pe spinarea înfierbântată a oricărui votant cu simţ civic.
Aleşii au votat ajutoare pentru cei afectaţi de inundaţii
Urmând exemplul Consiliului Judeţean Bihorean, care a votat în şedinţa de azi un ajutor de 1 miliard de lei vechi pentru judeţele afectate de inundaţii, sub formă de materiale de construcţii, şi Consiliul Local Oradea a aprobat un ajutor similar, în valoare de 500 milioane lei vechi. Hotărârea a fost introdusă pe ordinea de zi la începutul şedinţei, la propunerea primarului Ilie Bolojan.
Bihorul îi ajută pe sinistraţi
Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Municipiului Oradea, cu sprijinul Instituţiei Prefectului - Judeţul Bihor şi participarea Direcţiei Apelor Crişuri Oradea, precum şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Crişana” al judeţului Bihor iniţiază o acţiune de sprijinire a locuitorilor din judeţele afectate de inundaţii.
Leonard Cohen - Everybody Knows
Cum va arăta noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor?
La Muzeul Ţării Crişurilor, în Holul Mare al Palatului Baroc din B-dul Dacia nr.1-3, este organizată, începînd cu data de 30 iulie 2008, o expoziţie dedicată Proiectului de amenajare exterioară şi interioară a noului sediu al instituţiei muzeale orădene. Cei care doresc să cunoască structura viitorului muzeu (planurile detaliate pentru birouri, laboratoare, depozite, vivariu, tezaur, lapidariu, bibliotecă, sala festivă şi chiar imagini virtuale cu expoziţiile permanente de la fiecare secţie: Ştiinţele Naturii, Arheologie, Istorie, Etnografie, Artă) sînt invitaţi să ne viziteze şi să îşi exprime părerile în caietul ce va fi pus la dispoziţia publicului. De asemenea, instituţia este deschisă unei dezbateri publice care să finalizeze această expoziţie, dacă vor exista suficiente cereri în acest sens. Secţia de Relaţii Publice şi Expoziţii va contabiliza cererile respective, care vor putea fi făcute la adresa de e-mail a muzeului: contact@mtariicrisurilor.ro sau telefonic, la numărul 0259/412724.
Expoziţia va fi deschisă atîta timp cît va exista interes din partea publicului şi va putea fi vizitată între orele 9,30 şi 16,00.
Leonard Cohen, la Nisa, în livada de măslini
Timp de 15 ani a tăcut. Nu a mai dat concerte, nici măcar nu a mai cântat la chitară. După zen, meditaţie transcendentală şi retragere în anonimat, Leonard Cohen a revenit pe neaşteptate în faţa publicului. Incredibil, la 74 de ani, Cohen CÂNTĂ. El, care până acum doar îşi murmura cântecele.
Când site-urile de la noi anunţau venirea sa la Bucureşti, în iulie (concert amânat apoi pentru septembrie), deja aveam biletele pentru Nisa în buzunar. N-am regretat nicio clipă. La Bucureşti rişti oricum să iei ţeapă - într-un fel sau altul.
Cohen a fost unul dintre invitaţii speciali ai Festivalului de jazz de la Nisa, organizatorii dorind să ofere publicului şi câte un hors-d’oeuvre. Festivalul se ţine în grădina mănăstirii din Cimiez, printre măslini, într-unul din cele mai selecte cartiere ale oraşului. Aproximativ 8000 de oameni au fost dornici să-l vadă pe “comandorul” Cohen, astfel că spaţiul s-a dovedit până la urmă aproape insuficient.
Abia am reuşit să-l văd - adus de spate, cu mersul unui om bătrân, cu privirea în pământ. Doar când vocea sa a răsunat printre măslini i-am simţit cu adevărat prezenţa. Câteva cuvinte în franceză, versuri ce sună ca un oracol, pentru ca apoi muzica sa să ne învăluie pe toţi, tineri şi vârstnici deopotrivă: Dance Me To The End Of Love, The Future, Ain’t No Cure For Love, Bird On The Wire, Everybody Knows, So Long Marianne, Tower Of Song, Suzanne, I’m Your Man… Piesele sună parcă şi mai bine decât pe disc. Un singur cuvânt poate exprima senzaţiile care te încearcă: incredibil. O voce profundă, caldă, care te unge la suflet şi îţi încălzeşte inima. Cum e posibil să cânţi mai bine la 74 de ani decât la 35?
Din când în când, bătrânul îşi scoate nelipsita pălărie şi, între două cântece, se adresează publicului în franceză. De fapt, recită, iar publicul freamătă. Pe scenă, nouă muzicieni îl acompaniază impecabil. Sunet perfect, orchestraţii dumnezeieşti, totul pus la punct până la ultima notă. Final: Closing Time, apoi încă două bis-uri. Deşi concertul s-a încheiat, magia continuă printre măslinii din Cimiez.
Aflu de-abia pe urmă că în public, ascunşi în sectorul VIP, se aflau Bono şi The Edge de la U2, mari admiratori ai lui Cohen. Când acesta a părăsit scena, s-au repezit afară, în stradă, să-l salute. Prea târziu: maşina bătrânului tocmai pleca.
E reconfortant să afli că un star de talia lui Bono aleargă să-l prindă pe Cohen după concert. Parcă nu te mai simţi idiot că ai făcut 1500 de kilometri cu maşina ca să vezi un bătrânel cântând.
FOTO: Al. Seres
Nefericita întâlnire cu Semnal M
GUEST POST. Viaţa muzicală a Oradiei, săracă în evenimente, prilej de tristeţe pentru Lucian Cremeneanu, care a avut o experienţă nefericită dorind să-i asculte pe Semnal M la Blue Monday.
Lucian Cremeneanu
E pentru prima dată în viaţa mea când plec de la un concert înainte să se termine. Pe scenă e o formaţie pe care n-am mai văzut-o live din 1995, de care îmi era tare dor şi care îmi place mult - Semnal M. Cei trei cântă excelent, sunetul este clar şi cinstit, melodiile îmi provoacă frumoase aduceri aminte şi, totuşi, eu plec acasă la jumătatea concertului. De ce?
Tower of Song